Petre Roman s-a înscris în competiţia internă a PNL pentru candidatura la Primăria Capitalei

iulie 30, 2015

Petre Roman a declarat, miercuri, că s-a înscris în competiţia internă a PNL pentru Primăria Capitalei, afirmând că este momentul ca Bucureştiul să fie condus de „un bucureştean cu principii şi competenţe profesionale” menite să contribuie la dezvoltarea Capitalei.

„Intenţia mea de a candida pleacă de la faptul că sunt bucureştean de când m-am născut şi până astăzi. Cred că este foarte important ca, în sfârşit, Bucureştiul să fie condus de un bucureştean cu anumite principii şi competenţe profesionale, cu o viziune pentru dezvoltarea Bucureştiului”, a declarat Petre Roman, pentru MEDIAFAX.

Liberalul a mai susţinut că, până acum, Bucureştiul nu a beneficiat niciodată de o viziune în acord cu nevoile şi aspiraţiile bucureştenilor.

„Trebuie să înţelegem ce este comun în ceea ce îşi doresc bucureştenii, pentru că în Capitală este o mare diversitate”, a mai spus Petre Roman.

El a afirmat că bucureştenii sunt cei care vor hotărî care va fi cel mai bun candidat, precizând că PNL va realiza sondaje sociologice pentru a determina care este profilul de candidat pe care bucureştenii şi-l doresc.

„În ceea ce priveşte cine anume este candidatul potrivit, numai bucureştenii pot să hotărască. Vor exista nişte sondaje care să determine care este profilul de primar pe care bucureştenii şi-l doresc. Se fac aceste sondaje în mod obiectiv ca să vedem care sunt preferintele bucureştenilor, este un principiu perfect liberal, nu facem discuţii între noi”, a declarat Petre Roman.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *