PNL anunță un grup parlamentar nou cu oameni din PSD și ALDE: Victor Ponta ar putea face parte din el

iulie 7, 2017

Senatorul PNL, Alina Gorghiu, susţine că din toamnă va apărea un nou grup parlamentar, alcătuit din “nemulţumiţii” din PSD şi ALDE, în care este posibil să se regăsească şi Victor Ponta.

“Din toamnă am convingerea că vom vedea un grup parlamentar nou. Nu ştiu dacă va face parte şi domnul Ponta din el sau nu, dar cu siguranţă sunt destui nemulţumiţi în PSD şi ALDE care vor reuşi să se regrupeze în acest grup parlamentar nou. (…) Forţa domnului Ponta s-a văzut la moţiunea de cenzură, adică nu a reuşit să facă mare brânză nici atunci, nu cred că va face mare brânză nici în viitor. Însă, categoric, nu plecarea lui Ponta va distruge PSD, se descurcă magistral domnul Dragnea”, a declarat joi Alina Gorghiu, într-o conferinţă la Timişoara, răspunzând astfel la o întrebare privind plecarea lui Victor Ponta la un alt partid, scrie agerpres.ro.

Fostul premier Victor Ponta a anunţat joi că din septembrie va face politică într-un partid nou, altul decât cele aflate acum în Parlament.

“Nu am fost niciodată în alt partid cu excepţia PSD. După 15 ani de activitate am fost exclus pentru că l-am apărat pe Sorin Grindeanu (care era în PSD din 1996) împotriva lui Liviu Dragnea (care a venit de la PD)!!! Acum sunt independent, dar cu siguranţă din septembrie voi face politică într-un partid nou (sub nicio formă în vreunul din cele aflate acum în Parlament)!”, a scris Victor Ponta într-un comentariu pe pagina lui de Facebook.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *