Predoiu: Guvernul Cioloș să nu uite că performanța sa e decontată de PNL. Vrem consultări mai dese

ianuarie 29, 2016

Președintele interimar al Organizației PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, a declarat, joi seară, în cadrul emisiunii „Jocuri de Putere”, că și-ar dori ca actualul Executiv să nu uite că performanța sa e decontată de PNL, în contextul modificării legii alegerilor locale, pe care liberalii au cerut-o. În acest sens, Predoiu a punctat faptul că premierul Dacian Cioloș „are întemeierea morală să spună că așa e mai democratic, cu două tururi și nu cu un tur” în ceea ce privește alegerea primarilor.

„Vreau să îl sprjinim și să îl ajutăm mai mult pentru că văd că Guvernul Cioloș e supus unui șantaj politic și unei abordări parșive, din punct de vedere politic, din partea PSD și aș vrea să transferăm mai mult curaj către acest Guvern. Cetățenii au vrut un Guvern neutru, din punct de vedere politic, și are întemeierea morală să spună că așa e mai democratic, cu două tururi, nu cu un tur. Aș vrea să nu uite că lumea spune pe stradă că e Guvernul PNL și că performanța e decontată de PNL. Aș vrea să avem consultări mai dese”, a declarat Cătălin Predoiu.

În ceea ce privește modul în care PNL a votat, în urmă cu câteva luni, privind alegerea primarilor, Predoiu a justificat astfel: „Politica este arta posibilului, nu arta imposibilului. Să ne amintim contextul de acum zece luni, cu Ponta pe cai mari, cu majoritatea greu de destructurat, cu un PSD relaxat. Și atunci, în acea etapă, PNL a spus ‘hai să avem inteligență politică. Hai să obținem măcar acest vot prin corespondență promis cetățenilor’ (…) Întrebarea esențială: este profitabil cetățenilor un vot în două tururi? Asta este întrebarea domnule Cioloș”.

Referindu-se la afirmația președintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit căreia premierul Cioloș riscă o destabilizare dacă ar alege să adopte OUG cerută de liberali, pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, Predoiu a comentat:  „Ce destabilizare? Destabilizare poate a baronilor. Este o democratizare în acest vot. Asta e important. În liniile astea și Guvernul poate să aibă o performanță mai bună”.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *