Predoiu: Îl somez pe Victor Ponta să își măsoare cuvintele. Sabotează interesele României

iulie 19, 2015

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, a declarat, vineri seară, în cadrul unei intervenții telefonice, la Realitatea TV, că premierul Victor Ponta sabotează interesele României prin acuzația formulată la adresa șefului statului, potrivit căreia Klaus Iohannis ar fi retrimis Legea privind Codul Fiscal în Parlament, întrucât „a preferat să pună în aplicare interese externe, care nu doresc o Românie cu o economie puternică”.

„Să ajungi să faci astfel de acuze și să folosești un astfel de limbaj înseamnă că premierul nu se află într-o stare de echilibru. Dânsul nu este orice om politic, are o funcție importantă în statul român. Gândiți-vă cum se citește declarația sa în presa străină, din funcția pe care o are. Eu, în primul rând, îl somez pe premier să își măsoare cuvintele. Dincolo de mojicia pe care a dovedit-o folosindu-le, creează un mare deserviciu României. Sabotează, prin această conduită, interesele României. Este o mentalitate totalitară care nu mai poate fi tolerată. Declarația sa poate fi examinată și din punct de vedere legal. Îi cer premierului să înceteze, să își revină, să își regăsească echilibrul și să nu mai saboteze această țară. E destul de jenant pentru România să fim în situația cu un premier care ba e în țară, ba e nu știu unde, ba ne minte, ba ne jignește”, a spus Predoiu.

În ceea ce privește retrimiterea în Parlament a Legii privind Codul Fiscal, Predoiu este de părere că „s-a ajuns la această situație tocmai pentru că premierul a ratat ținte pe care și le-a asumat”:

„De a crește colectarea la bugetul de stat, 6 procente raportat la ponderea din PIB, este asumat în programul său de premier – este ratată această țintă; a opri investițiile publice – este ratată această țintă. A crescut datoria publică guvernamentală cu 15 miliarde de euro, în cei trei ani de mandat. Toate aceste lucruri fac ca măsura Codului Fiscal să fie compromisă. Dânsul a compromis o idee, o politică prin faptul că nu a guvernat și atunci când a guvernat, a făcut-o prost. Jignește Opoziția care indiferent cât de ferm i se adresează, i se adresează civilizat și face acuze incalificabile la adresa șefului statului. Este problema lor să facă acest lucru. De ce face aceste declarații: și-a pierdut controlul, o fi într-o stare de panică, dar dacă e invers, e în control și chiar o face, o face cu cinism, compromițând interesele și imaginea României”, a mai declarat Cătălin Predoiu.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *