• Fără categorie
  • 0

Premieră mondială: Satul din România în care nu a mai divorțat nimeni de 300 de ani

iunie 9, 2016

Biertan este localitatea în care nu a existat niciun divorţ în ultimele trei secole. Biertanul este un sat situat în Podişul Transilvaniei, la distanţe egale de Mediaş şi Sighişoara. De-a lungul istoriei a fost un important centru viticol şi meşteşugăresc, caracteristici pe care le păstrează şi azi. Este renumit pentru vinurile produse aici, dar mai ales pentru Biserica fortificată, una dintre cele mai bine păstrate din Transilvania, fiind cel mai important obiectiv turistic din localitate, atrăgând mii de turişti în fiecare an.

Prima atestare documentară a avut loc în 1283 şi a fost făcută de locuitorii de atunci ai locului, saşii, iar din anul 1397 este atestat că cetate, după fortificarea bisericii din centrul localităţii. Un alt lucru important care face atât de interesant satul este faptul că aici a fost sediul Episcopiei Evanghelice timp de aproape 300 de ani, între 1572-1867.

Un lucru inedit îl constituie turnul sau bastionul închisoare care avea un rol foarte interesant şi folositor pentru societatea tradiţională din acele vremuri. Aici, era o cameră mică cu un singur pat, o singură farfurie, un singur tacâm şi o singură cană unde erau închise perechile care doreau să divorţeze timp de două săptămâni, timp în care cei doi trebuiau să împartă.

Se zice că în aproape 300 de ani, toţi care au ajuns în această cameră din cauză că doreau să divorţeze s-au împăcat şi au rămas împreună. Vestea bună este că această cămăruţă se poate vizita şi acum, scrie one.ro.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *