Primarul Gabriela Firea vrea să mute autogările din centrul Bucureștiului

octombrie 24, 2017

Primarul Gabriela Firea vrea să mute autogările din centrul Bucureștiului, după cum a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe organizate la Palatul Parlamentului pe tema proiectelor de dezvoltare și mobilitate urbană.

Din datele pe care le are municipalitatea sunt 3.000 de curse pe zi pe care le fac microbuzele și autocarele în centrul orașului, contribuind astfel la aglomerația și poluarea din oraș. ”Au fost înființate autogări în centrul  Bucureștiului, în curțile unor cetățeni, fără să respecte nici o condiție europeană. Suntem caz unic în Europa”, a declarat Gabriela Firea .

Primarul general s-a plâns de atitudinea funcționarilor din Ministerul Transporturilor (în subordinea căruia a fost înființată, încă din 2013, Autoritatea Metropolitană de Transport București- AMTB), care încearcă să blocheze proiecte.  ”Ne-am lovit de o reacție negativă și chiar dură ( a celor din Ministerul Transporturilor- n.r.) spunându-ne că noi vrem să stricăm obiceiuri împământenite în București de ani de zile… O autoritate de monitorizare, de mobilitate a traficului local nu are cum să fie la un minister, ci e normal să fie la municipiu. Noi a trebuit să înființăm de la zero o astfel de autoritate metrolitană pentru transport (Asociația de Transport Metropolitan București-n.r.), în loc să o preluăm pe cea de la Ministerul Transporturilor, cum ar fi fost logic, pentru că sunt funcționari care ne blochează, sunt oameni care ne amenință că dacă îndrăznim să preluăm această Autoritate la primărie o să ne pună în cap toți transportatorii. Noi ne-am întâlnit cu asociațiile de transportatori, le-am explicat ce dorim să facem și au înțeles. Nu ne putem permite să perpertuăm poluarea și aglomerația în acest oraș. Le-am explicat că îi vom sprijini să-și relocheze aceste autogări improvizate și ilegale din mijlocul Bucureștiului”, a mai spus Gabriela Firea. Ea va discuta pe această temă și cu noul ministru al Transporturilor. ”Îi voi spune și noului ministru al Transporturilor ca nu e în regulă ce se întamplă…. A venit timpul ca toți acești frânari să înțeleagă câtă vreme Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a fost aprobat că ori se dau după noi ori pleacă. Vrem să facem curățenie în acest haos al transportului București- Ilfov”, a mai spus Gabriela Firea, care a criticat și eliminarea timbrului de mediu.

Primarul general solicită schimbarea din funcție a acelor „frânari” din ministere care se opun Planului de Mobilitate Urbană pentru a apăra anumite interese.

În prezent, transportatorii care folosesc microbuze în centrul Capitalei și nu numai au licențe date de la Ministerul Transporturilor.

Tot la conferința de astăzi, primarul Gabriela Firea a declarat că vrea să introducă o taxă de centru, din cauză că există zone foarte poluare, iar în centrul orașului, unde au la dispoziție toate mijloacele de transport posibile, cetățenii ar trebui să circule mai mult cu ele și mai puțin cu mașinile proprii.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *