Procurorul general Tiberiu Nițu a fost pus acolo să păzească legea ????

ianuarie 29, 2016

Povestea despre coloana oficială legată de Gabriel Oprea mai are un aspect. Procurorul general Tiberiu Nițu a fost pus acolo să păzească legea, dar atunci cînd a fost vorba de un avantaj personal a închis ochii. S-a lăsat cumpărat, șpăguit de generalul Oprea, vicepremier, ministru de interne, cu o coloană oficială. Plata în natură, cum vedem. Că îi place lui să gonească prin oraș anturat de motociști, mașini de pază, de polițiști. De o gardă care să îl păzească ca la Palermo pe vremea cînd Mafia domina peisajul.

Nițu se imagina generalul dalla Chiesa trimis la Palermo să eradicheze Mafia!? Voia oare să se știe neapărat că trece mnealui bivelvornic Nițu printre muritori. La birou insă Nițu nu și-a prea făcut simțită prezența. Caracter slab, prea legat în tot felul de fire cu mediul politic și de afaceri, poate și cu serviciile. A temporizat tot ce a putut, a ascuns dosare pentru mai tirziu, le-a plimbat de colo-colo. Nu a vrut să se pună rău cu nimeni, s-a temut de puternicii zilei. Legea l-a preocupat cel mai puțin. Generalul l-a ghicit, grandoman, ca și el, și l-a cadorisit cu o coloană oficială din care Tiberiu Nițu s-a servit copios – zilnic. Plin de imaginație generalul – să faci cadou o coloană oficială e ceva. Cadou exotic, de efect. Și nici nu-l dai de la tine, plătește bugetul statului, care e fraier și nu ține nimeni cont. De acolo se înfruptă toți băieții deștepți din țara asta, ca generalul Oprea, Nițu,&Co .
Aici personajul generalului este f. interesant. Nu e așa de prost cum îl cred unii. E șiret, bun psiholog, simte corect lumea în care se învîrte – lăcomia, ambiția, pofta de putere și mărire, slăbiciunile, bovarismul, caracterele de doi lei. A înțeles încă din 1990 că face parte dintr-o junglă, o lume coruptă, mafiotizată, în care nimic nu e pe gratis, totul se cumpără și se vinde. Așa și-a făcut loc, a înțeles repede acest aspect al tranziției de la comunism la capitalism și oamenii cu care se face. Și profită. O uriașă oportunitate de a te îmbogăți, de a ajunge sus. A înțeles că trebuie să-ți cumperi poziția, că totul e o chestiune de bani și putere. Că trebuie să faci bani iar pentru asta trebuie să ai influență – dacă vrei să te cațeri la vîrful piramidei. Banii și puterea se condiționează reciproc.

Oprea a înțeles că trebuie să cumperi apoi ca să-ți menții poziția și să aservești oameni puternici, (Tiberiu Nițu, procuror general, e un exemplu ). Să ți-i apropii, adică să le dai, să împarți. Să-ți asiguri o imagine bună – cumperi oameni din massmedia, pe unii ca să te laude, să-ți facă propagangă. Sau le cumperi tăcerea, că și asta se dă pe bani în massmedia românească de azi. Oprea a înțeles că trebuie să ai acces resurse, la bani, și și-a fidelizat zone largi din mediul de afaceri, prin tot felul de personaje dubioase, toate cu portofelul gros. A înțeles că trebuie să își asigure spatele și a furnizat voturi. A tratat partidul UNPR pe care-l conduce ca pe o firmă proprie și l-a condus cu o mînă de fier ca să optimizeae profitul.
Pe scurt, a furnizat foloase necuvenite, a creat avantaje. Teze de doctorat de exemplu sau grade în Poliție. A asigurat diverse posturi și poziții favoriților. A procurat locuri in Senat și în Cameră, a oferit voturi in Parlament. Generalul e un personaj ubicuu, mereu prezent pe undeva. A cumpărat și a vîndut tot timpul ceva. E un negustor, un afacerist. Pentru el politica nu e servirea binelui public ci o afacere personală, cu foloase directe. Deși cazon, care ține la disciplină și la supunerea celor din jur, generalul Oprea e un negociator care-și cunoaște bine interesul lui. Nu numai așa zisul interes național, lozinca în spatele căreia își ascunde afacerile.

Că a avut dreptate în 1990, că s-a orientat, o arată cariera pe care a făcut-o. Ascensiunea lui în cele mai înalte sfere, a fost rodul unui parcurs extrem de ambițios. Generalul Oprea, un Dinu Păturică de tranziție, s-a visat dictatorul României. Oprea este un self-made-man. Chiar și invocata apartenență la serviciile secrete arată instinctul lui de a se asocia cu cine il poate promova și susține. A cadorisit în stînga și in dreapta, a cumpărat bunăvoință. S-a trezit vicepremier și a fost foarte aproape să devină primministru în vara 2015. Generalul Oprea este un exemplar tipic, un exemplar reușit al SISTEMULUI, și se confundă cu el.

Așa și cu procurorul general Tiberiu Nițu, un client al lui Oprea, cumpărat cu o coloană oficială. Mă mir că Nițu nu și-a prezentat încă demisia. Odată ce DNA a făcut cunoscute acuzațiile sale, Nițu trebuia să își depună demisia în interval de o oră. Nu avea drept la coloană oficială cf legii, Or, Nițu trebuia să apere legea nu să o încalce. Mă mai miră că ministrul Justiției nu se sesizează din oficiu și că nu îl revocă. Ce așteaptă!?

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *