Puzdrea a furat din nou statul, autoritățile nu văd nimic

august 18, 2015

 

 

Ce mai face domnul Dumitru Puzdrea? Cu ce se mai ocupă? Cât mai fură statul român? Cât poate de mult. Și o va face în continuare cât va dori, pentru că nici o autoritate nu-i închide gura. De ce? Pentru că mai marilor români le place să trăiască bine. Pe banii lui spurcați. Cât a câștigat excrocul în anul 2014 prin societatea sa, Universal Company? Ne-au spus informatorii noștri.

Nici mai mult nici mai puțin decât 1.150.000 de euro. Chipurile din chirii. Nu mai punem la socoteală și alte nenorociri făcute de el. Acum vine bomba bombelor. Cât s-a gândit Dumitru Puzdrea să declare la stat? Doar… 90.000 de euro! De ce? Pentru că așa a vrut el. Iar dorința mafiotului Puzdrea este lege pentru oricine. Ce înseamnă asta? FURT! Pe față, cu cel mai incredibil tupeu care a existat vreodată în țara asta. Pe ce o fi cheltuit domnul Puzdrea atâta amar de bani? Oare nu cumva o fi construit alte case pentru slugoii săi? O mai fi primit securistul Bogdan Chireac încă vreo vilă? Nu-I ajunge cea pe care tot Puzdrea i-a dat-o, alături de viloiul său, doar ca să nu se mai plimbe prin cafenele să pună la cale planuri diabolice?

Așa mafiotul și cârnățarul Bogdan Chireac pot ieși în izmene și-și pot face vizite în orice moment al zilei. Sunt doar la doi pași unul de celălalt. Sau poate de data aceasta casa o fi pentru avocata sa, spurcata Mihaela Popescu? Dar ca să nu se supere și Gina Halas, nenorocita aia care l-a țepuit pe fostul asociat al lui Puzdrea, arhitectul Năstase Cătălin cu 10.000 de euro la ordinul șobolanului de la Flora, e posibil să-I facă și ei niște cadouri substanțiale, altfel femeia ușoară deschide gura iar Puzdrea nu-și dorește acest lucru. Dar cum să rămână adjunctul șefului Poliției Capitalei Voicu Mihai Marius la coadă? Nu trebuie să aibă și el o parte din cașcaval? Ce facem cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu? Țipă și el ca din gură de șarpe că îi e foame. Altfel dă pe goarnă toată treaba cu clădirea ridicată ilegal de Puzdrea peste cele două apeducte care alimentează Bucureștiul cu apă și se redeschid dosarele. Prin urmare, Puzdrea trebuie să-l hrănească și pe el. Și e musai să-și primească partea și fostul primar, Viorel Lis, să aibă ce să joace și el la păcănele. Doar nu e atât de prost mafiotul de la Flora să nu joace cum I se cântă și să apuce Vio să spună cum a fost ridicată Flora fără nici un fel de autorizație de construcție. Ați văzut că dintr-o simplă socoteală vedem unde și cum s-au dus banii negri ai excrocului? Păi ce să mai dea la stat atunci? Praful de pe tobă? Și ăla costă bani…

Dar avem și noi o întrebare care nu ne dă pace. Cum e posibil ca Fiscul, care călăreşte contribuabilii de le sar ochii, să nu fie curios când e vorba de semianalfabeți ca Dumitru Puzdrea, palatele sale și firmele ilegale unde sunt puse la mișto ca mari patroane, fiicele sale, Andreea și Simona? Nu le-o fi rușine domnilor inspectori de la Fisc ca noi, amărăștenii să fim tratați diferit de un impostor, pentru simplul motiv că face parte din categoria fraierilor și respectăm legea, în timp ce șmecherul Dumitru Puzdrea fac afaceri în afara oricărui control al statului? Se pare că în România a ajuns o normalitate ca autoritățile, poliția și Dumnezeu mai știe cine să înhaţe de la colțul străzii bunicuţe de 80 de ani pentru că vând pătrunjel fără autorizaţie, în timp ce exact aceleaşi autorităţi refuză să investigheze sursa banilor murdari ai nenorocitului de Dumitru Puzdrea? Să nu vadă cum acesta a introdus și o taxă de protecție la complexul Flora, fiindu-le ceruți zi de zi celor 200 de șoferi care tranzitează locul nu mai puțin de 100 de lei de persoană?

De ce autoritățile fiscale românești sunt pur și simplu oarbe când vine vorba de Dumitru Puzdrea? Chiar nu s-au gândit că tocmai această nesimțire trădează complicităţi între diverşi reprezentanţi ai statului şi acest om murdar care a mituit tot ce a prins în țara asta? Poate fi considerată o coincidenţă este şi faptul că doi grei ai Poliţiei Române sunt astăzi avocaţi ai clanurilor mafiei? Nu vedenimeni că un ditamai generalul, fost şef al Poliţiei Române şi el, Florin Sandu, a devenit peste noapte avocat al clanurilor mafiei. Altă coincidenţă? Nu cumva sunt cam multe? Ca și faptul că cei mari cunoscuți și procurori și judecători sunt alături de Puzdrea în orice moment greu al vieții sale și-I mușamalizează dosarele? Atât de mult o fi primit și Fiscul șpagă de la Puzdrea încât nu reacționează la absolut nimic din ceea ce face el și-l lasă să-și mai rotunjească averea de peste 100 milioane de dolari pe care o are acum la activ? Știe cineva că domnul Puzdrea pleacă cu nebuna de nevastă-sa din ce în ce mai des ca să schimbe banii din conturi în alte conturi și alearg ca turbații din Germania în Israel și din SUA în Dubai? Cât de mult își bat joc noi cei care ne conduc destinele dacă ne lasă să fim preșul unui măscărici de doi lei ca Dumitru Puzdrea?

Vlad Țepeș

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *