Război deschis între Europa și SUA

mai 17, 2018

UE este pregătită să se folosească de legislaţie pentru a le interzice companiilor europene să se supună sancţiunilor SUA împotriva Iranului în dosarul nuclear, a declarat, ieri, comisarul european pentru Migraţie şi Afaceri Interne, Dimitris Avramopoulos.

Blocul comunitar caută mijloace de a menţine în viaţă acordul nuclear iranian, care urmăreşte să împiedice Teheranul să dezvolte arma nucleară, după ce preşedintele american, Donald Trump, a decis să retragă SUA din înţelegere şi să reintroducă sancţiuni împotriva Iranului, precum şi contra companiilor care fac afaceri în această ţară. Uniunea Europeană speră că Teheranul va continua să respecte acordul, atât timp cât va reuşi să păstreze suficient de multe din beneficiile economice prevăzute prin această înţelegere. Totuşi, opţiunile sunt limitate, din moment ce companiile europene vor fi, de asemenea, expuse sancţiunilor americane, impuse asupra oricărei entităţi care face afaceri în Iran. Şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, i-a informat miercuri pe oficialii Comisiei Europene în legătură cu discuţiile pe care le-a avut cu o seară în urmă cu ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, şi omologii german, francez şi britanic ai acestuia, scrie jurnalul.ro.

„Am examinat soluţiile existente pentru a ne asigura că UE va putea să îşi respecte angajamentele din acord şi să protejeze operaţiunile noastre economice”, a spus Avramopoulos.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *