Reuters spune care e, de fapt, scopul vizitei lui Emanuel Macron în România: Ofensivă de şarm pentru a câştiga sprijin în vederea reformării UE

august 22, 2017

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, desfăşoară săptămâna aceasta un turneu în ţări pe care o sursă de la Palatul Elysee le descrie ca fiind ‘cele mai ataşate ancorării lor europene’, dar unde el va pleda pentru înăsprirea directivei europene ce permite muncitorilor detaşaţi proveniţi mai ales din ţările central şi est-europene să se angajeze în cele din Vest, consemnează agenţia Reuters într-un comentariu publicat marţi.

După ce consilierii săi l-au atenţionat că diplomaţia franceză a neglijat mult timp Europa Centrală şi de Est, Macron va vizita România, Bulgaria şi Austria, unde va avea o întâlnire şi cu liderii Cehiei şi Slovaciei, dar evită Polonia şi Ungaria, pe care le acuză că nu respectă valorile europene, scrie agerpres.ro.

Sursa de la Palatul Elysee dezminte însă că preşedintele francez ar încerca astfel o strategie de ‘a diviza pentru a stăpâni mai bine’ sau să creeze o separaţie între ţările central şi est-europene care se împotrivesc reformelor în interiorul blocului comunitar şi cele care ar fi dispuse la un compromis pentru astfel de reforme ce ar merge în direcţia unei Europe ‘cu mai multe viteze’.

Dar insistenţa sa pentru revizuirea directivei europene privind lucrătorii detaşaţi aduce în atenţie şi o posibilă diviziune Est-Vest. În Austria, Macron se aşteaptă să primească sprijin din partea guvernului de la Viena, în condiţiile în care social-democraţii austrieci, aflaţi la guvernare, se plâng că afluxul de lucrători est-europeni pune presiune în jos pe salariile localnicilor.

Macron consideră insuficientă propunerea Comisiei Europene de revizuire a acelei directive astfel încât pachetul salarial pentru lucrătorii detaşaţi să fie stabilit conform reglementărilor ţării unde aceştia se angajează şi contractele lor să fie limitate la doi ani.

În schimb, ţările Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria) apreciază că această propunere a executivului comunitar merge deja prea departe. Estonia, care asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, va veni în septembrie cu o nouă propunere.

Pe de altă parte, Polonia l-a acuzat pe Macron că promovează standardele duble prin susţinerea îngrădirii competiţiei în interiorul UE, deşi el pledează pentru aprofundarea integrării europene. Două surse din guvernul de la Varşovia au declarat agenţiei Reuters că executivul polonez a încercat să-l invite pe Macron să includă şi Polonia în acest turneu, dar fără succes.

La rândul său, premierul slovac Robert Fico, care se va întâlni şi el cu Macron, a subliniat că este ‘foarte interesat de cooperarea regională în cadrul grupului de la Vişegrad, dar interesul vital al Slovaciei este UE’.

Însă dincolo de chestiunea lucrătorilor detaşaţi, Emanuel Macron pare să fie într-o ofensivă de şarm pentru a reafirma leadership-ul Franţei în Europa şi cu obiectivul de a obţine sprijin pentru o reformă extinsă a UE, care să includă sporirea cooperării în sectorul militar, armonizarea fiscală şi un buget comun al zonei euro.

De altfel, după acest turneu, preşedintele francez îi va primi pe liderii Germaniei, Spaniei şi Italiei la un summit ce va avea pe agendă reformele zonei euro, cooperarea în sectorul apărării şi imigraţia.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *