Senatul a dat liber la fumat: Aleșii au schimbat legea

iunie 7, 2016

Senatul a dat liber la fumat după ce au schimbat legea! Senatorii au decis, marţi, că fumatul va fi permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop.

Senatorii au adoptat, cu 76 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi patru abţineri, proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun, introducând şi amendamente care se referă la definirea spaţiului închis în care nu se poate fuma şi la posibilitatea de a se fuma în spaţii separate, inscripţionate special.

Conform acestor amendamente, spaţiul închis va fi definit ca orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă. Spaţiul închis de la locul de muncă este orice spaţiu care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, aflat într-un loc de muncă.

În Legea 15/2016 de modificare şi completare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, spaţiul închis este definit ca un spaţiu cu acoperiş şi cel puţin doi pereţi.

Alte amendamente prevăd că fumatul este permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop.

De asemenea, vor fi exceptate de la interzicerea fumatului, pe lângă celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă, şi spaţiile special amenajate destinate exclusiv pacienţilor din spitalele de psihiatrie.

Proiect de lege al Guvernului stabileşte condiţiile pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a celor conexe, în scopul preluării în legislaţia naţională a reglementărilor europene şi internaţionale promovate pentru reducerea consumului de tutun.

Legea 15/2016 care interzice fumatul în spaţii închise a intrat în vigoare în 17 martie, titrează agerpres.ro.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *