Serviciul de muşamalizare al Poliţiei Române, în slujba lui Puzdrea

noiembrie 19, 2015

 

 

Cu doar o lună în urmă, unul dintre adjuncţii Poliţiei Capitalei, comisarul Ababei a fost prins când primea o şpagă de 10.000 de euro. Cu doar puţin timp în urmă, ofiţerul Lupu Marian de la secţia 2 poliţie a fost şi el luat pentru că a încercat să muşamalizeze un dosar de râsul lumii. Teoretic, aceste mari fapte ale colegilor excrocilor ar fi trebuit să ne arate că frica sau alţi factori de influenţă au reuşit să schimbe mentalitatea ofiţerilor prinşi în angrenajul dezvoltat de un şef corupt. Am spus teoretic, pentru că practic situaţia e aceeaşi. Poliţiştii fură de sting, primesc mită la greu, iar mafioţi ordinari precum Dumitru Puzdrea fac tot ce vor ei, fără ca cineva să aibă curajul să le pună piciorul în prag.

Ce a avut de câştigat Voicu Mihai Marius la această afacere?

De când am auzit că la prinderea comisarului Ababei a contribuit mult şi colegul-şef, Voicu Mihai Marius, şeful Poliţiei Române ne-am pus mari semne de întrebare. Ce a avut de câştigat acesta de a făcut un asemenea gest? Dacă domnul Voicu ar fi fost un personaj onest, care ar fi dat cu barda în hoţi, întrebarea noastră nu-şi avea rostul. Însă acesta este cunoscut în lumea bună drept un şpăgar de elită. Iar cel mai bun exemplu îl reprezintă prietenia de-o viaţă pe care o are cu falsul proprietar al terenului de la Flora, Dumitru Puzdrea.

Şi nu e vorba că cei doi ies împreună la o cafea şi mănâncă o friptură, ci de faptul că datorită influenţei domnului Voicu de ani buni Puzdrea este scutit de rigorile legii. Asta pentru că Voicu, împreună cu foştii săi colegi de la secţia 2 poliţie unde a activat destul de mult timp care mare boss, adică Lupu Marian, Firu Denisa, Ionuţ Alexandru şi Dănuţ Lepădatu au reuşit să strângă şi să pună la adăpost tot ce înseamnă dovezi care l-ar putea arunca pe acest ordinar oricând în spatele unei celule reci. Şi vorbim aici de acte extrem de importante legate atât de dobândirea ilegală a terenului de la Flora, de construcţii la fel de ilegală care înseamnă en-gros-ul şi acea clădire ridicată peste cele două apeducte care alimentează Bucureştiul cu apă dar şi de multitudinea de dosare legate printre altele şi de tentativele de omor pentru care Puzdrea trebuie să fie de mult judecat. Dar acest lucru iată că nu s-a mai întâmplat. Pentru că a intervenit domnul Voicu şi ai lui!

Oare la cât s-o fi ridicat răsplata lui Voicu care a strâns probele cu penseta şi le-a împachetat bine, în loc să ne arate că merită să fie pus în funcţia aia de mare şef al Poliţiei Române? Câte beneficii uriaşe a avut şi Lupu Marian, slugoiul ăla împuţit care şi-a trimis pândacii la Flora să aibă grijă de pavilionul 7 din complex? Pentru cei care nu ştiu, în acel loc Dumitru Puzdrea a ascuns tone de marfă adusă ilegal din ţări ale UE, evident fără nici un fel de acte şi la nişte preţuri de râsul lumii (de TVA nici nu mai putem deschide vorba) apoi vândute prostimii la preţuri de câteva ori mai mari, la care evident Puzdrea adaugă şi TVA-ul românesc? Oare acei tablagiii care-şi fac veacul la Flora câţi bani primesc pe zi ca să fie nişte câini destoinici, care muşcă la comandă?

De ce anchetatorii fac doar ce vor?

Domnule Voicu, ce credeţi că a transpirat prin presa română? Că nişte jurnalişti ar fi apelat la serviciile dumneavoastră după ce un anume denunţător ar fi venit la redacţia unui cotidian cunoscut şi ar fi vrut să toarne cu dovezi nişte ordinari. Numai că dumneavoastră domnule Voicu alături de şleahta de bibici pe care o aveţi în subordine zice lumea că nu aţi vrut să ridicaţi nici un degeţel, invocând ba legea, ba procedurile greoaie. Şi uite aşa s-a ales praful de o anchetă care ar fi putut duce la alte nume importante din România, ba chiar zic gurile rele că ar fi aflat chiar şi şpăgarul care şi în acest moment e liber ca pasărea cerului. Concluzia? În România se poate tăia răul doar când marii anchetatori au ceva de câştigat.

Nu-i aşa că v-aţi fi băgat intens coada dacă aţi fi aflat că are probleme grave prietenul Puzdrea, pentru că în urma relaţiei cu acesta aţi reuşit să vă faceţi palate, nu case de oameni obişnuiţi, să vă luaţi maşini bengoase şi vi s-au umflat conturile? Şi apropo domnule Voicu, că venii vorba de maşini, ştiţi cumva cum a reuşit domnul Puzdrea să ridice acel service şi acea spălătorie ilegal ambele în Flora, deşi de ani buni societatea are cartea funciară blocată? I-aţi dat o mână de ajutor tot dumneavoastră sau în acest caz, pentru că situaţia era foarte complicată a intervenit direct domnul Virgil Măgureanu şi foştii săi subalterni cu funcţii înalte în SRI?

Sau poate nepotul unui alt prieten de-al lui nea Mitică, nepotul fostului procuror, actual avocat de casă al familiei Puzdrea, Virgil Popescu, care-i rezolvă mafiotului toate dosarele penale, în timp ce nevastă-sa, femeia de uşi multe, Mihaela Popescu primeşte cadouri autoturisme de lux pentru că se ocupă de dosarele civile? Nu sunteţi toţi, domnilor poliţişti care staţi cu mâna întinsă la Puzdrea nişte găinari ignoranţi? Nu cumva din aceeaşi tagmă fac parte şi ceva personaje din DNA, care se tot fac că rezolvă problema corupţiei în României, dar îl sare mereu din schemă pe Puzdrea? De ce stimaţi domni? E mai bună felia de tort oferită de acesta decât ceea ce puteţi face corect şi cinstit? Cât de gros e obrazul dumneavoastră?

Vlad Ţepeş

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *