Statul Islamic, îngenuncheat în Ajunul Crăciunului: Rebelii au ucis zeci de jihadişti în Siria

decembrie 24, 2016

Rebeli sirieni sprijiniţi de Turcia au ucis 68 de militanţi ai grupării Statul Islamic (SI) în lupte intense lângă oraşul Al-Bab din nordul Siriei, a anunţat sâmbătă presa turcă, relatează Reuters. Rebelii sirieni sprijiniţi de trupe turce au înconjurat de mai multe săptămâni oraşul Al-Bab controlat de SI, ca parte a operaţiunii “Scutul Eufratului” lansată de Turcia cu aproape patru luni în urmă pentru a înlătura gruparea jihadistă şi combatanţii kurzi de la graniţa sa cu Siria. Luptele în jurul oraşului Al-Bab au escaladat în această săptămână, 138 de soldaţi turci şi jihadişti fiind ucişi în confruntări armate miercuri, cea mai sângeroasă zi de la începerea operaţiunii turce în Siria.

Agenţia de presă turcă Anadolu a anunţat că 68 de militanţi ai SI au fost “neutralizaţi” în lupte lângă Al-Bab vineri seara. În total, 141 de ţinte ale SI au fost lovite şi comandamente militare ale grupării jihadiste au fost distruse. Doi rebeli sirieni au fost ucişi şi unul a fost rănit, conform Agerpres. Ministrul turc al apărării, Fikri Isik, a declarat vineri că zona din jurul unui spital, folosit ca un centru de comandă şi depozit de muniţie de către Statul Islamic, au fost “curăţată” de militanţi.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *