Surpriză! Elena Udrea e nașa fiului lui Silviu Prigoană!

octombrie 17, 2016

A îmbrăcat costumul de naş de 50 de ori, iar pe cel de ginere de şapte ori. Acum, lui Silviu Prigoană i-a venit rândul să îmbrace o altă haină de gală.

De data aceasta, pe cea de socru mare. Sâmbătă, fiul său cel mare, Honorius, se căsătoreşte religios cu Corina, iar naşă le va fi chiar Elena Udrea.

Anul acesta a fost unul cu reuşite importante pe plan personal în familia Prigoană. În primăvară, Silviu (52 de ani) s-a căsătorit cu iubita sa, Mihaela Botezatu (37 de ani), iar la finalul lunii august i-a venit rândul băiatului său celui mare la însurătoare.

După nouă ani de relaţie, Honorius (29 de ani) s-a căsătorit civil, la o primărie din Chicago, cu logodnica sa, Corina Bode (28 de ani). Atât tatăl, cât şi fiul au fost extrem de discreţi cu aceste evenimente, însă Click! a intrat în posesia primei fotografii de la cununia civilă a juniorului. Extrem de eleganţi, proaspeţii însurăţei au realizat o şedinţă foto cu zgârie-nori în fundal. Corina a purtat o rochie roz fucsia şi pantofi Louboutin, iar Honorius un costum lejer, cămaşă bleumarin. De remarcat că ginerele s-a schimbat radical din punct de vedere fizic, fiind mult mai slab şi purtând barbă.

Sâmbăta aceasta, Prigoană junior intră din nou în febra emoţiilor, pentru că acum îşi va duce soţia la altar şi-i va jura iubire veşnică. Nu peste Ocean, ci chiar în România. Pentru fiul său, Silviu Prigoană a organizat în detaliu nunta, într-un cadru de lux, cu meniu şi invitaţi pe măsură – adică, toate ingredientele care vor face ca acesta să fie evenimentul anului 2016 în România.

Click! a aflat că Honorius şi Corina vor fi conduşi la altar chiar de Elena Udrea, o prietenă apropiată familiei Prigoană. Invitaţii vor chefui apoi la Stejarii Country Club, pe muzică bună, în special pe ritmurile formaţiei de suflet a mirilor, şi anume trupa Holograf. Pentru ca cei 400 de invitaţi să nu fie deranjaţi, Prigoană a cerut securitate maximă, iar oaspeţii pot pătrunde dincolo de barieră doar pe baza invitaţiei. Mai mult, mirii au dorit să nu menţioneze numele bisericii pe invitaţie.

Dacă despre Elena se ştie cu certitudine că va fi naşa cuplului Honorius- Corina Prigoană, identitatea partenerului ei stă încă sub semnul întrebării. Surse din prejama celor doi spun că frumoasa blondă va cununa alături de iubitul ei, Adrian Alexandrov, cel în compania căruia şi-ar fi petrecut vara. Chiar dacă fosta politiciană a negat relaţia, o poză cu ea şi chipeşul brunet o dă de gol. El are 31 de ani şi a lucrat ca manechin de la vârsta de 18 ani, colaborând cu mărci de renume din lumea modei. În prezent, Adrian lucrează ca broker imobiliar în zona de nord, considerată zonă de lux a Capitalei.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *