Surpriză la DNA. Cine este procurorul care instrumentează dosarul drepturilor tv pentru Liga I

mai 5, 2017

Ana Maria Roman a dezvăluit, la emisiunea La ordinea zilei, că procurorul care se ocupă de dosarul drepturilor tv pentru Liga I, în care fostul șef al Ligii Profesioniste de fotbal, Dumitru Dragomir, și foștii șefi ai companiei RCS&RDS sunt urmăriți penal, este Jean Uncheșelu, cel care i-a făcut dosar și lui Victor Ponta.

Ana Maria Roman a arătat că procurorul Jean Uncheșelu a instrumentat și dosarul Ordonanței 13, iar imediat după aceea a fost promovat în consiliul de conducere a DNA.

Potrivit DNA, în perioada aprilie 2009 – mai 2011, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.), a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la suspectul Bendei Ioan, administrator al unei companii de televiziune prin cablu, în scopul atât de a îndeplini cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu precum și de a îndeplini acte contrare acestora.

Banii respectivi, au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, încheiat la data de 08.04.2008 între L.P.F. și consorțiul constituit din două societăți comerciale, printre care și societatea administrată de suspectul Bendei Ioan.

Această sumă de bani a fost disimulată ulterior, sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune încheiat între o firmă controlată de inculpatul Dumitru Dragomir și compania de televiziune prin cablu.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *