Tăriceanu, despre bugetul Casei Regale: Banii vor fi acordaţi anual pe bază de proiecte aprobate de Guvern

noiembrie 14, 2017

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că bugetul Casei Regale va fi acordat anual, pe bază de proiecte, aprobat prin hotărâre de Guvern.

 

„Propunerea pe care am avansat-o de adoptare a unui statut de funcționare a Casei Regale care urmărește câteva lucruri foarte importante. Casa regală a militat și în trecut, mă refer din 1990 până încoace, pentru promovarea tradițiilor istorice legate de suveranitatea și independența României, pentru imaginea României, pentru promovarea unor personalități și instituții și cred că acest lucru trebuie să continue și în perspectiva următoare pe termen lung. De aceea am făcut această inițiativă legislativă. La articolul 3 sunt detaliate toate acțiunile care se urmăresc a fi derulate de Casa Regală și care vor trebui, pentru că sunt în folosul statului român, cred că trebuie, așa e normal, să fie susținute de statul român. Știu că există multe discuții în legătură cu bugetul care va fi utilizat, am văzut niște sume mirobolante vehiculate, nu au nicio legătură cu realitatea. Ceea ce pot să vă spun este că costurile acestea vor fi aprobate în fiecare an pe bază de proiecte de către Guvern. Nu revine legii de a stabili un plafon sau o sumă minimă, ele vor fi stabilite prin hotărâre de Guvern”, a afirmat luni, la Senat, Tăriceanu, citat de Agerpres.

El a amintit că în perioada în care a fost premier a acordat statutul de reprezentant special al Guvernului României atât Principesei Margareta, cât și Principelui Radu. „A existat un buget de funcționare pe perioada respectivă, un buget modest, care a permis derularea unor activități ale Casei Regale în favoarea României și cred că această tradiție trebuie perpetuată”, a explicat Tăriceanu.

Referindu-se la costurile pe care le va implica propunerea legislativă referitoare la statutul juridic al Casei Regale, Tăriceanu a spus: „Costurile nu sunt de natură să ne preocupe, având în vedere că partea administrativă va fi asigurată de un personal de maximum 20 de persoane. Dar sigur că ele vor fi stabilite de Guvern, tot așa cum v-am spus și în funcție de agenda de întâlniri, de acțiuni, pe care Casa Regală le va propune și revine Guvernului să aloce banii respectivi”.

Despre Palatul Elisabeta, Tăriceanu a punctat că în momentul de față este în folosința Casei Regale și propunerea este ca în următorii 49 de ani să fie menținută aceeași situație juridică, de folosință.

O inițiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României a fost depusă săptămâna trecută la Senat de președintele instituției, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Propunerea legislativă prevede recunoașterea acesteia ca persoană juridică de drept privat și acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoașterea poziției de Șef al Casei Regale a României, ca poziție onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost șef de stat, și cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfășurarea optimă a activităților și funcțiilor de reprezentare ale acesteia.

Potrivit prevederilor actului normativ, se ”vor asigura cadrul pentru o implicare și mai intensă a Casei Regale în cadrul societății românești”, fiind „nevoie, mai mult decât oricând, de o instituție deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru și continuitate”.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *