Terenul de la Flora, cea mai profitabilă afacere a șpăgarei avocate Lucia Cherecheș și a mafiotului Dumitru Puzdrea

octombrie 6, 2015

Perioada de după Revoluție a adus cu sine cele mai incredibile retrocedări ilegale, unde sunt implicate personaje la care un om cinstit și cu frică de Dumnezeu nu s-ar fi dus niciodată cu gândul. Printre care se numără și unul dintre apărătorii cei mai prețioși ai mafiotului Dumitru Puzdrea, Lucia Cherecheș, renumită de altfel în măgării cu terenuri dar și… Gheorghe Stelian, prietenul de nădejde al Elenei Udrea și al lui Dorin Cocoș. Ce reiese de aici? O ciudată încrengătură de golani și femei ușoare care au reușit să facă bani pe bandă rulantă, excrocând oameni nevinovați și lăsându-i pe drumuri.

Mandatara drepturilor religioase

Șmenara avocată Lucia Cherecheș nu este doar o cunoscută mandatară și cumpărătoare a drepturilor litigioase dar și una dintre cele mai bune prietene a viermelui care a ros statul român cât a crezut de cuviință, falsul proprietar al terenului de la Flora, Dumitru Puzdrea. Cum a pus mâna Cherecheș pe o parte din fosta moșie Băneasa-Dămăroaia? În cel mai ordinar mod posibil, fiind ajutată de o angajată a sa, pe nume Angela Bulată. Personaj care e clar pentru toată lumea cât de mult a fost șpăguită și de tăticul Puzdrea. Măgăria a avut loc în anul 1999 când doamna Bulată, săgeata avocatei Cherecheș a semnat un contract cu moștenitoarea proprietarului moșiei Băneasa-Dămăroaia, Constantin Stoicescu.

Potrivit acelui contract, Angela Bulată se angaja să-i plătească Eugeniei Colbert o rentă viageră de 300 de dolari lunar pentru partea ei de moştenire, ce însuma 3/8 din întreaga moşie.Dar doamna Bulată vroia mai mult. Și a așteptat momentul potrivit care a venit în anul 2000, când Eugenia Colbert trece la cele veșnice. Atunci săgeata Luciei Cherecheș mai semnează un contract, de data aceasta cu moștenitorii doamnei Colbert. Care ghici cine sunt? Mihai Isăilă și Dan Zapisescu! Ce dobândea Angela prin cel de-al doilea contract? Jumătate din drepturile viitoare ce vor fi dobândite.Ordinara Cherecheș știa exact de la început ce urma să se întâmple. Doar aștepta ca un șacal la colț se stradă… Astfel, Mihai Isăilă a devenit beneficiarul uneia dintre primele dispoziţii pe legea 10/2001, cu numărul 885, în martie 2003. Prin aceasta i se restituiau 24.685 mp în Strada Poligrafiei nr. 52-54. De asemenea, tot Isăilă beneficiază de o a doua retrocedare, prin dispoziţia 1588 din 2 octombrie 2003, pentru un teren de 11.989 mp în Strada Poligrafiei nr. 50. Toate actele au fost încheiate de Lucia Cherecheş.

Acum intră în rol golanul…

Doar o lună a trecut și Dumitru Puzdrea își face apariția. Între timp el rezolvase tot ce trebuia cu Lucia Cherecheș ca să poată intra în posesia terenului. Și are loc un alt contract, doar că nu sub semnătura lui Puzdrea așa cum ne-am fi așteptat, ci a fiicei sale, Andreea Ruxandra, de doar 22 de primăveri. De ce nu dăduse cu bățul Puzdrea? Pentru că la acea perioadă era deputat și nu-și putea permite o imagine stricată. Așa că și-a trimit fiica la înaintare cum a făcut-o din acel moment până acum. Una peste alta, la data de 19 decembrie 2003, la doar câteva luni după retrocedare, după ce încheie contractul sub numărul 2149/19.12.2003, Andreea Puzdrea devine fericita posesoare a terenului. Apropo.

Cu ce sumă a vândut acesta? Cu 180.000 de dolari, în condițiile în care prețul era de 10 ori mai mare. Cine a autentificat contractul? Notarul Ilie Laura Marcela, nimeni alta decât o prietenă de familie cu polițistul Bulearcă Alexandru, cel care a ajutat-o la rândul lui pe Lucia Cherecheș să facă toată retrocedarea ilegală. Când și cum a intrat atunci Puzdrea în posesia terenului? Puțin mai târziu, pe data de 07.06.2005. Atunci fetița, sfătuită de tăticul mafiot face o primă mutare: donează terenul părinților săi, Dumitru Puzdrea și Mihaela Iozefina Puzdrea. O ordinărie marca Dumitru Puzdrea, evident. Nu trece mult timp și părinții donează și ei terenul Andreei, iar puțin mai târziu, aceasta donează din nou același teren acelorași părinți. Căci alții mai de Doamne ajută nu are… Ce se dorea de fapt? Ca terenuluide 3,6 hectare să i se piardă urma definitiv. Doar că nu toate dorințele lui Puzdrea se împlinesc…

Uite terenul, nu e terenul.

Dar stați așa că nebunia nu s-a terminat pentru că în urma unor procese deschise de fostul asociat al lui Puzdrea, arhitectul Năstase Cătălin vizavi de această retrocedare care pute, organele de anchetă au descoperit minunea: Isăilă și Zapisescu sunt doar falși proprietari, întrucât acestora nu li s-a revendicat niciodată terenul de la Flora, adică fosta moșie Băneasa Dămăroaia, ci o altă locație, adică terenul care pe vremuri a fost în proprietatea Hipodromului Băneasa.

Totul e specificat negru pe alb în istoricul actelor care au stat la baza contractelor de vânzare, la loc de cinste situându-se chiar decizia primarului general al municipiului București, nr. 885/12.03.2003. Și atunci cum de povestea uite terenul, nu e terenul nu are nici acum o finalitate, deși toată lumea bună a poliției știe cum s-au desfășurat treburile? Să nu uităm un aspect, poate cel mai important al poveștii noastre. În perioada în care Puzdrea a făcut această retrocedare ilegală era deputat în Parlamentul României. Și aici trebuie ținut de două aspecte. Unul, avea imunitate, deci putea să facă ce vrea și doi a putut să mituiască tot ce i-a ieșit în cale spre satisfacerea propriilor dorințe.

Ce se întâmplase în trecut

De ce era Puzdrea disperat să pună mâna pe terenul de la Flora? Pentru că în trecut fusese la un pas să rămână fără el. Asta pentru că în anul 1994 clădirile construite ilegal reprezentau un risc major pentru București și locuitorii săi. Drept urmare, 1994 este anul când Primăria Capitalei face un demers uriaș și dorește să șteargă de pe fața pământului complexul lui Puzdrea, ridicat ilegal fără nici un fel de autorizație pe un teren care aparținea evident instituției sus menționate. Ce se întâmplase? S-a aflat că Puzdrea ridicase o construcție enormă iar în actul de închiriere făcut se specifica o construcție ușoară, demontabilă.

Drept urmare,instituția îi face lui Puzdrea felul și-i deschide proces. Acum mafiotul, tupeist din fire, depune și el plângere la Tribunalul sectorului 1 ca să îi fie anulate toate procesele făcute de inspectorii primăriei. Și ce să vezi? Hodoronc, tronc, completul de judecată având-o ca șefă pe judecătoarea Valentina Tatulescu îl găsește pe Puzdrea nevinovat și îi dă câștig de cauză. Concluzia? Nu se mai demolează nimic pentru că totul e anulat! Primăria chipurile se înfurie și face recurs. Însă nu se prezintă la proces nici un reprezentant al primăriei. Ar fi fost chiar culmea când Puzdrea a mituit chiar și femeia de servici din Primăria Capitalei să îi încalce cineva ordinul…

Drept urmare, totul rămâne ca-n tren. Și mai trec doi ani. Și la șefia Primăriei sectorului 1 ajunge George Pădure care… surpriză… anulează toate actele date de primăria sectorului 1 către Complexul Flora. Dar minunea nu durează prea mult, pentru că doar un an mai târziu, în 1997, pentru că atât Viorel Lis, primarul Capitalei din acea perioadă în cârdășie cu ministrul lucrărilor publice, Vasile Noica, fac la rândul lor, la mișto un act prin care cer să înceteze activitatea construcțiilor de la Flora iar complexul să fie demolat. Doar că totul a rămas la nivel de act, pentru că cei doi, șpăguiți până la Dumnezeu și o treaptă mai sus de mafiot, se îmbunează și-i dau excrocului mână liberă la toate evaziunile pe care urmează să le facă. (va urma)

Vlad Țepeș

 

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *