Topul județelor cu o creștere economică fulminantă în ultimul an

octombrie 12, 2017

Din punct de vedere economic, Bucureștiul este izolat de legătura cu marile piețe din Europa sau din Asia. Lipsa autostrăzilor și costurile mari de transport i-au determinat pe mulți afaceriști să caute noi centre în care să își dezvolte cu succes companiile. Clujul, Timișoara, Brașovul sau Iașiul se mențin și ele constante în top, însă există și surprize în clasamentul județelor în care se trăiește tot mai bine.

 

Sibiul, atractiv și pentru turiști, dar și pentru investitori

Sibiul este un punct de atracție pentru orice turist care ajunge în România, însă, în ultimii ani, după ce a fost Capitală Culturală Europeană în 2007, Sibiul a devenit interesant și pentru investitori. Orașul are în prezent una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului din țară și o industrie mult mai puternică decât cea a Brașovului, spre exemplu. Un avantaj este și prețul scăzut al chiriilor, astfel Sibiul devenind un oraș accesibil și pentru cei cu venituri mai mici.

 

Galațiul, județul cu cea mai puternică dezvoltare din estul României

Județul Galați a fost inclus într-un top al celor mai puternice județe din România, unde ocupă locul 12. Un lucru neașteptat este însă faptul că Galațiul a surclasat toate județele din Moldova, chiar și Iașiul, și din estul țării, fiind depășit doar de Constanța. Reședința de județ este cea care contribuie cel mai mult la cifra de afaceri a județului, estimată la 20,9 miliarde de lei în 2015 și cu o dinamică a afacerilor de 83%, față de 2008.

Dezvoltarea unor giganți precum Arabesque, cel mai bun exemplu al unei afaceri locale transformate în multinațională, a pus Galațiul pe harta centrelor antreprenoriale din România. Cezar Rapotan, fondatorul Arabesque, a continuat să facă investiții în afacerea sa chiar și în timpul crizei și a reușit astfel să facă din compania românească un model de business de succes. În prezent, Arabesque asigură în Galați aproximativ 400 de locuri de muncă, iar investițiile de 15 milioane de euro într-un centru de producție au urcat Galațiul în topul orașelor competitive din țară.

Argeșul, modelul de succes pentru provincie

Argeșul s-a transformat într-unul dintre motoarele industriei românești, odată cu construirea Uzinelor Dacia de la Mioveni. Industriile auto și de fabricare a pieselor auto au crescut cifrele de afaceri ale companiilor din zonă și au atras mai mulți investitori cu afaceri care furnizează componente și materiale de lucru. Altfel spus, Argeșul este cel mai bun exemplu că o investiție de amploare atrage și altele după ea, iar faptul că Argeșul a performat economic inclusiv în timpul crizei arată succesul unei investiții făcute în mod inteligent.

Constanța, lider în estul țării

Județul Constanța se bucură de marele avantaj de a fi poarta estică de intrare a mărfurilor în Europa, prin porturile din orașul Constanța sau Mangalia. Județul nu duce lipsă de locuri de muncă, iar costul vieții nu este unul foarte ridicat. Pe lângă avantajele economice pe care le aduc cele două porturi, nu pot fi trecute cu vederea nici veniturile obținute din turism. Litoralul românesc este mereu plin în lunile de vară, în ciuda faptului că investiții în hoteluri și restaurante s-au făcut doar în câteva stațiuni: Mamaia, Vama Veche, Eforie Nord și Venus.

Bihor, județul cu investiții-record în 2017

Oradea, reședința județului Bihor, are potențialul de a deveni cel mai important oraș din vestul României. Cu investiții de ordinul a zeci de milioane de euro din fonduri europene, de la bugetul de stat, precum și din partea a opt companii, Oradea începe să își pună în mișcare motoarele pentru a rivaliza cu Timișoara sau Cluj-Napoca. Parcul industrial Eurobusiness III din Oradea, care va deveni funcțional la finele anului, a atras investiții de 15 milioane de euro, din partea a 8 companii, și va crea peste 200 de locuri de muncă.

Pentru 2017, Primăria Oradea a alocat din surse proprii un buget record pentru investiții în refacerea infrastructurii, amenajarea unor complexuri turistice, reabilitarea magistralelor termice, dar și pentru refacerea sistemului de apă și canalizare. Apropierea de vestul Europei și finalizarea autostrăzii care face legătura cu Ungaria dau un mare avantaj județului Bihor, care poate fi noua surpriză din topul județelor performante ale României.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *