Udrea a adus gândacii din pușcărie în Parlament

octombrie 16, 2015

Blonda lui Băsescu nu mai știe ce să facă ca să iasă în evidență. Cum a devenit o apărătoare de marcă a deținuților, Elena Udrea vrea să facă tot ce-i stă în putință ca să schimbe viața celor din spatele gratiilor.

Primul pas a fost făcut ieri când fostul ministru al Turismului a venit în Parlament cu fosta sa colegă de celulă dar și cu niște gândaci care au fost până nu demult chiriașii arestului Capitalei. Despre fosta sa colegă, Steliana Bujoiu, Lenuța are numai cuvinte de laudă, descriind-o ca pe o femeie extrem de puternică cu care a legat o strânsă prietenie.

În ceea ce privește gândacii care i-au fost alături cele 60 de zile cât aceasta a stat în arestul Capitalei, Udrea e speriată și acum: „Erau gândaci care se adunau cu sacii în arestul Poliției Capitalei. În martie, când se mai încălzise, pusesem 30 de capcane în toată camera, pentru că intrau gândaci de 10 centimetri care se urcau pe pereți, în pat. Într-o seara ne-am trezit pe la ora 4.00, am crezut că este un șoarece care a intrat în cameră, de fapt, era un gândac uriaș care intrase în capcană și se plimba cu capcana prin cameră. Noroc că Stelianei nu îi era frică de gândaci. Mi-a trecut și mie frica de gândaci cu ocazia arestului”. Ați văzut doamnă Udrea că și arestul e bun la ceva? Mai scapi de câte o fobie…

Vlad Țepeș

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *