Un cartier din Capitală va fi refăcut „din rădăcini”

februarie 13, 2018

Primarul general Gabriela Firea a anunţat marţi, în cadrul conferinţei „70 de ani într-un Centenar, România – Israel, Bucureşti – Tel Aviv – Ierusalim”, că în proiectul de buget al Capitalei pentru acest an a fost prevăzută o sumă în vederea refacerii „din rădăcini” a Cartierului Evreiesc din Bucureşti.

„Cu mijloace administrative, atât eu ca primar general, cât şi colegii din Consiliul General ne aducem o contribuţie şi încercăm să îi răsplătim pe membrii comunităţii evreieşti de la Bucureşti, care sunt personalităţi marcante ale cetăţii. Aşa cum ştiţi, clădirea de pe Lipscani în care se va amenaja Muzeul Holocaustului a fost transferată de la Primăria Capitalei către Institutul “Elie Wiesel”. De asemenea, ne face o mare bucurie şi onoare ca Teatrul Evreiesc din Bucureşti să fi fost deja consolidat şi reabilitat. În bugetul din anul acesta am introdus o sumă necesară, facem un prim pas în această direcţie, după 27 de ani de la Revoluţie, şi anume refacerea din rădăcini a Cartierului Evreiesc din Capitală, întregind în acest fel Centrul Vechi al Capitalei României. Sunt doar câteva din mărturiile respectului pe care atât eu, cât şi colegii mei vi-l purtăm”, a precizat ea, la conferinţa organizată de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi”.

Gabriela Firea a menţionat că în 2018 România aniversează o sută de ani de la Marea Unire, iar acest secol înglobează şi 70 de ani de la fondarea Statului Israel.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *