Un sat din Republica Moldova, în doliu pentru Regele Mihai

decembrie 16, 2017

Locuitorii unui sat din Republica Moldova au ținut doliu în memoria regelui Mihai. Autoritățile locale din satul Regina Maria au coborât steagul în bernă, iar copii de la școală au ținut moment de reculegere, vineri, scrie Deschide.md.

Autoritățile din localitatea Regina Maria situată în raionul Soroca, au ținut să aducă un ultim omagiu fostului monarh român, nepotul celei care a dat numele satului lor.

Drapelele au fost coborâte în bernă, zeci de săteni, printre care foarte mulți copii, au stat cu capetele plecate într-un minut de reculegere în memoria celui care a fost Regele Mihai I.

Decizia acestora a fost luată în ciuda faptului că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a refuzat propunerea președintelui Parlamentului, Andrian Candu, de a declara ziua de 16 decembrie zi de doliu național.

 Regele Mihai, care a trecut în neființă pe 5 decembrie în locuința sa din Elveția, va fi înmormântat, sâmbătă la Curtea de Argeș, alături de soția sa, Regina Ana.

Casa Regală a anunțat programul complet de sâmbătă al înmormântării Regelui Mihai. Ceremonii vor avea loc la București, de unde va pleca cortegiul funerar, și la Curtea de Argeș, unde va fi înmormântat Regele Mihai.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *