Văduva lui Sergiu Nicolaescu a plecat într-o excursie în îndepărtata Asie. A lăsat pomana pentru o vacanță exotică

ianuarie 3, 2017

Dana Nicolaescu, văduva regretatului regizor, a ales să petreacă o vacanță scumpă, în Malaezia, chiar în preajma zilei în care se comemorează patru ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu.

La patru ani de la moartea marelui regizor Sergiu Nicolaescu, comemorările lui se fac într-o notă din ce în ce mai discretă. Ba chiar s-ar spune că au pierdut din importanță inclusiv pentru membrii familiei regretatului artist. Dacă până acum văduva acestuia, Dana Nicolescu, se implica să organizeze o ceremonie care să cinstească memoria lui, anul acesta lucrurile au stat foarte diferit. Iolanda Nicolaescu, sora regizorului, a povestit că mai tânăra ei cumnată a plecat din țară pentru o perioadă de relaxare chiar în perioada în care trebuiau organizate cele creștinești.

”Dana este într-o vacanță în Malaezia. Anul acesta se ocupă altcineva de pomana lui Sergiu. Nu știu cu cine este, dar este dreptul ei să-și refacă viața, pentru că este foarte tânără”, ne-a declarat aceasta.

Cele două femei au rămas sub același acoperiș, în casa regizorului, cu toate că la scurt timp după moartea lui s-au aruncat multe acuzații. Mai exact, sora lui Nicolaescu a declarat despre Dana că i-ar fi vânat averea și nu ar fi fost o dragoste sinceră. Relația lor s-a schimbat, însă, cu toate astea, văduva lui Nicolaescu nu dă detalii despre viața ei intimă și lasă doar loc de interpretări.

Iolanda Nicolaescu, ajunsă la venerabilă vârstă de 90 de ani, nu doar că nu a putut să se implice în organizarea pomenii anuale, dar starea de sănătate nu i-a permis nici măcar să ajungă la mormântul fratelui ei.

”Eu mă deplasez în două bastoane, doar câțiva pași, cât să răspund la telefon. Pentru sufletul fratelui meu mă rog în fiecare zi, era un om atât de frumos, și la trup, și la suflet, l-am iubit incredibil de mult și mi-e foarte greu fără el. Am pozele lui în camera mea și mă uit la filmele lui și plâng. Mi-e tare dor de el”, a mai spus Iolanda Nicolaescu.

Sergiu Nicolaescu a murit pe 3 ianuarie 2013, la 82 de ani, în urma unor complicații cardiace și pulmonare. Trupul neînsuflețit al marelui regizor a fost incinerat cu onoruri militare.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *