Vești proaste de la meteorologi: Temperaturile scad dramatic în România! Minime incredibile în anumite zone

septembrie 22, 2017

Vremea se răceşte tot mai mult odată cu sfârşitul săptămânii, minimele de temperatură coboarând chiar şi până la 6 grade Celsius!

Astfel, vineri, vremea se va menţine răcoroasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13…14 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 23 de grade în Dobrogea, iar cele minime se vor situa între 7 şi 15 grade.

Cerul va fi variabil în sud-estul ţării, dar va prezenta înnorări temporar accentuate în celelalte regiuni, unde local va ploua, dar numai punctiform se mai pot depăşi 15…20 l/mp şi se vor semnala descărcări electrice. În zona înaltă de munte, mai ales la începutul şi sfârşitul intervalului, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în sud-vestul şi sudul ţării şi izolat în celelalte regiuni.

Sâmbătă, vremea va fi răcoroasă în cea mai mare parte a ţării, dar îndeosebi în vest, nord şi centru, precum şi în zonele deluroase şi montane. Cerul, variabil în regiunile sudice, va avea înnorări în restul teritoriului şi vor fi ploi slabe cantitativ, pe arii relativ extinse în est şi nord-vest, local în centru şi vest şi izolat în sud. În zona înaltă de munte, la începutul intervalului, mai sunt posibile precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua, mai ales la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 6 şi 14 grade.

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *