Vicepreședintele Uniunii Arabilor, arh. Năstase Cătălin l-a denunțat pe Traian Băsescu

martie 14, 2017

Punând mai presus de orice interesul său personal și uitând cu desăvârșire de interesele cetățenilor, în perioada în care a ocupat funcția de primar general al Capitalei, Traian Băsescu se pare că a vândut de mai multe ori un teren de 40.000 de metri pătrați situați în Bulevardul Tipografiei. Ultimul client a fost fostul deputat Dumitru Puzdrea, care a ridicat în acest loc en-gros-ul Flora. Potrivit afirmațiilor asociatului lui Puzdrea, arhitectul Năstase Cătălin, ca să primească terenul de la Băsescu, Puzdrea se pare că ar fi dat o șpagă imensă fostului primar.

 

Abia acum se deschide ancheta!

Prima dată când asociatul lui Puzdrea, arhitectul Năstase Cătălin a făcut public faptul că terenul de la Flora i-a fost acordat fostului deputat fără ca cineva să verifice situația juridică  a fost în anul 2007, dar procurorii au decis abia acum deschiderea anchetei. Însă și acum, aceștia au nevoie de o confirmare a tribunalului. Până când acest lucru se va întâmpla, anchetatorii vor cerceta toate acuzațiile arhitectului Năstase Cătălin care susține că Traian Băsescu nu și-ar fi semnătura dezinteresat. Ba din contră, se pare că ar fi primit o sumă uriașă. Ceea ce n-ar fi exclus, ținând cont de faptul că terenul de la Flora valorează peste 120 milioane de euro. Deși în anul 2007 în același dosar au fost vizate și alte personaje din anturajul lui Puzdrea și nu numai, ca un făcut acestea au devenit albe ca zăpada, pentru că între timp, faptele s-au prescris. Oare vor reuși procurorii să-l facă pe Traian Băsescu să spună adevărul și dacă este cazul, să dea socoteală despre toată această poveste ce pare fără sfârșit?

Puzdrea poate rămăne fără terenul de la Complexul Flora …

Prietenii fostului primar al Capitalei au ieșit la înaintare

Perioada așa zisei Revoluții când toate lucrurile mergeau ca pe roate, e un lucru știut. A fost momentul când unele personaje au reușit să facă lucruri imorale și să ajungă între timp pe cele mai înalte culmi ale succesului. Cum? Rămâne să descifreze oamenii legii. Toată povestea terenului de la Flora a început în momentul în care personajele Dumitru Stănescu, Adrian Iordache, Cristina Setran, Luminița Mihuț, Gabriela Enache, au fost numiți ca membrii ai comisiilor de restiruire a terenurilor de Băsescu. De remarcat că gurile rele afirmă că aceștia i-au fost de-a lungul vremii prieteni de nădejde fostului primar al capitalei.  Când au intrat pe fir așa zișii moștenitori ai terenului de care facem amintire, respective Mihai Isăilă și Helene Stoicesco Yvonne Josephine e lesne de înțeles că prietenii lui Traian Băsescu au acționat în consecință și le-au restituit acestora terenul în suprafață totală de 24 685 mp, situat în Bucuresti, sector 1, fosta moșie Băneasa – Dămăroaia, lotul 35 – Bdul Poligrafiei, fără număr, și suprafața de 832mp terenul aferent utilităților, așa cum rezultă din Decizia nr. 885/12.03.2003. Și asta nu e tot. Se pare că tot la ordinul primarului general Traian Băsescu, domnul Isăilă ar fi primit totodată și terenul de 11 989mp, ce constituie lotul 35B din fosta moșie Băneasa – Dămăroaia, aflat pe   B-dul Poligrafiei, fără număr, așa cum rezultă din Decizia nr. 1588/02.10.2003. Cât privește suma la care aceste terenuri se ridică, depășește valoarea de 120 milioane de euro.

 

Teren forat de Primerie Capitale cu acordul Sorin Oprescu !

Înstrăinarea s-a făcut fără acte doveditoare

Cât privește actele juridice unde să scrie negru pe alb că cei doi așa ziși moștenitori au intrat în posesia terenurilor, nu există! La fel cum nu există nici o dovadă potrivit căreia ar fi achitat cineva impozitele pe tranzacție, ceea ce din punct de vedere juridic sună a evaziune fiscală… Mai mult decât atât, în momentul în care această tranzacție s-a făcut, nimeni nu s-a gândit că sub aceste terenuri se află cele două apeducte care alimentează Bucureștiul cu apă… Și aici intervine succesorul lui Băsescu, Viorel Lis care i-a permis lui Puzdrea să ridice pe terenul traversat de cele două apeducte un bloc, la o distanță de aproximativ 5 metri de aceasta, evident construit fără proiect și fără autorizație. Și ca totul să fie ca la carte, terenul, nici măcar în ultima clipă, nu a fost expropriat pentru cauza de utilitate publică, aceasta ca și măsură de protecție a locuitorilor Bucureștiului. Dar cea mai mare problemă este faptul că aceste terenuri restituite lui Isăilă și Stoicesco ca fiind fosta moșie Băneasa Dămăroaia, nu sunt!. Și asta pentru că cele două personaje nu au primit terenul de la fosta moșie Dămăroaia, ci terenul care a aparținut pe vremuri Hipodromului Băneasa, teren care anterior a fost în proprietatea Jockey Club Romania, înființat la 08.01.1875, al cărui președinte de onoare a fost până la naționalizare însuși  Regele Carol I. Iar acest lucru stă scris în planurile cadastrale ale Municipiului Bucuresti din 1932, din 1938 si cel actualizat. În urma comparării și suprapunerilor aceastora, rezultă foarte clar că moșia Băneasa Dămăroaia este despărțită de Hipodromul Băneasa, actualmente Casa Presei Libere, Hotel Parc etc. de o cale ferată, care este marcată chiar și pe planurile din 1932. Ce înseamnă asta? Că terenurile  nu fac parte din mosia Băneasa Dămăroaia. Și atunci cum au înstrăinat cei doi falși proprietari aceste bunuri, dacă nu au fost niciodată ale lor?

 

Vedeti cum a construit Puzdrea Complexul Flora prin coruptie ,mita, si santaj !!!

Unde sunt testamentele?

Mergând mai departe în poveste, s-a constatat că nici unul dintre cei doi falși proprietari nu au putut face dovada dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, deși au afirmat că moștenirea le-a rămas de la  Constantin Stoiescu în urma unor testamente. Dar unde sunt testamentele? În speranța că vor reuși să sucească treburile în favoarea lor, cei doi în dosarul civil nr. 4996/1999 al Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă -, au încercat să facă dovada dreptului de proprietate nu cu acte constitutive de drepturi ci prin acte declarative de drepturi, respectiv hotărâri judecătorești, testament și procese-verbale de preluare în proprietatea statului, invocând astfel o prezumție de proprietate. După ce dosarul s-a plimbat de la Curtea la Apel la Înalta Curte, apoi la Tribunalul București mult timp, falșii succesori ai lui Stoicescu au văzut că treaba e groasă așa că s-au hotărât să scape cât mai repede de teren.

Când primăria își bagă coada

Cine să-I ajute? Evident primăria București, instituția care potrivit dispoziției nr. 885/12.03.2003, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață totală de 24.685 mp, situat în Bucuresti, sector 1, B-dul Poligrafiei FN, reprezentand fosta moșie Băneasa – Damaroaia, lotul 35, identificat conform raportului de expertiza tehnica extrajudiciară întocmit de Societatea TERRA GEODEZIC S.R.L, prin inginer Tăbăcaru Adrian și inginer Tăbăcaru Elena. Dar aici avem o mare problemă. Indiferent de faptul că expertul Adrian Tăbăcaru  a afirmat că la întocmirea raportului de expertiză extrajudiciară a avut în vedere identificarea terenului potrivit expertizei judiciare efectuate în Dosarul nr. 4996/1999 al Tribunalului București – Secția a IV-a Civila, a venit un alt expert, Fuioga Mihai, care l-a contrazis, spunând că…  terenul se află în cu totul altă parte! Tăbăcaru nu se oprește și vine cu o nouă ipoteză cum că ar exista o expertiză judiciară care în realitate a fost înlăturată de instanță. Numai că Înalta Curte a omologat un raport de expertiză întocmit de un alt expert, respectiv inginerul Popescu Ioan. Și atunci ce să mai înțelegem? Nu cumva că acest expert nu a verificat nimic, ci doar a semnat ca… primarul? Ce a urmat de aici? Cei doi falși moștenitori au reușit să vândă terenul fiicei lui Puzdrea, Andreea.

O altă poveste încurcată

Începând din acest moment, avem parte de o altă telenovelă, mai încurcată. Andreea Puzdrea devine proprietară a terenul potrivit Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2148/19.12.2003 de BNP Ilie Laura Marcela, în suprafață de 24685 mp, situat în București, sector 1, B-dul Poligrafiei nr. 52 – 54, înscris în Cartea Funciară nr. 40650 la OCPI sector 1 București, număr cadastral 16523. Dar la scurt timp, adică mai exact pe data de 07.06.2005,  domnișoara Andreea, la acea perioadă de doar 20 de primăveri, a donat terenul părinților săi, Puzdrea Dumitru si Puzdrea Iozefina Mihaela. Așa cum rezultă din Contractul de donatie autentificat sub nr. 2181/07.06.2005 de BNP Andrei Aurel Jean. La doar un an distanță, părinții donează din nou terenul aceleiași Puzdrea Andreea, prin Contractul de donație autentificat sub nr. 1273/17.07.2007 de BNP George Stoica. Și ca tacâmul să fie complet și cercul să se închidă definitive, pe 19.12.2003,  Andreea  Ruxandra, prin Contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2149/19.12.2003 de BNP Ilie Laura Marcela, a cumpărat de la  Isăilă Mihai  și terenul intravilan de 11989 mp, situat in București, sector 1,  B-dul Poligrafiei nr. 50, înscris in cartea funciară nr. 40649 la OCPI sector 1 București, număr cadastral 16804/1.

Ce sumă a fost pusă la bătaie?

Sigur că multă lume s-a întrebat la ce i-a folosit lui Puzdrea acest joc de-a alba neagra. De ce nu a cumpărat el însuși terenul? Pentru că la acea vreme era deputat în Parlamentul României si nu trebuia ca declarația sa de avere să fie doar curată. Cât privește suma cu care terenul a fost vândut, este de râsul lumii: 500.000 de dolari în condițiile în care valoarea reală a acestuia se ridica la peste 120 de milioane de euro! În anul 1994, primăria Capitalei află de faptul că Puzdrea a ridicat ilegal clădiri pe acest teren, care reprezintă și un risc major pentru bucureșteni și drept urmare instituția vrea să distrugă totul. Se deschide un proces dar Dumitru Puzdrea nu se lasă și depune și el plângere la Tribunalul sectorului 1 în care cere să fie anulate toate procesele intentate de inspectorii primăriei. Și ce să vezi? Completul de judecată îl scoate pe Puzdrea mai curat ca laptele. Totul se anulează potrivit dorinței fostului deputat, clădirile rămân la locul lor. Ca fapt divers, la proces, nu se prezintă nici un reprezentant al primăriei. De ani buni, arhitectul Năstase Cătălin încearcă din răsputeri să scoastă la lumină toate aceste lucruri, demonstrând ordinăriile care au stat la baza acestei povești fără sfârșit. Poate că măcar de data asta procurorii vor face lumină…

Vlad Țepeș

 

Aprecieaza & recomanda:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *