Victor Ponta desființează ‘obsesia’ lui Liviu Dragnea: ‘Mie mi se pare o mare minciună’

iunie 13, 2018

Fostul premier Victor Ponta a declarat, marţi, la Târgovişte, că ”povestea asta cu statul paralel” i se pare o mare minciună, ”e o prostie”.

”Asta e o prostie cu statul paralel, nu vă supăraţi. Avem în România un stat care uneori funcţionează bine şi de multe ori funcţionează prost. Dar faptul că s-au comis abuzuri, că unii oameni au avut mai multă putere decât trebuiau să aibă, că s-au schimbat nişte decizii ale oamenilor, într-adevăr, dar azi când vorbim, totuşi, puterea toată este la domnul Dragnea. Cu cine să lupte? Cine nu îl lasă? (…). Mie mi se pare că e o mare minciună întotdeauna să dai vina pe altcineva când tu ai puterea. Eu m-am luptat şi cu Băsescu şi cu Iohannis, am fost singurul prim-ministru care a avut doi preşedinţi pe cap, dar tot nu zic că n-am făcut din cauza lor. Am făcut cât am putut”, a spus Ponta, întrebat de un susţinător Pro România ce părere are despre statul paralel, conform agerpres.ro.ALERTĂ METEO – 30 de județe din țară, sub cod de vreme severă

Ponta a adăugat că nici participanţii de la mitingul PSD din Piaţa Victoriei nu ştiu ce e statul paralel.

Coreea de Sud îl critică pe Donald Trump: SUA și-au SUSPENDAT operațiunile militare

”Aşa că povestea asta cu statul paralel, mie mi se pare o mare minciună. Şi pot să vă spun un lucru, dacă îi întrebaţi pe cei care au fost sâmbătă în piaţă, nu ştie nimeni să vă spună cine e statul paralel. Când am chemat oamenii să protestăm să îl dăm jos pe Băsescu, ştiam cine e Băsescu şi ştiam de ce vrem să îl dăm jos. Cine e statul ăla paralel? Dacă ni-l arată şi nouă domnul Dragnea. Să nu îmi ziceţi de SRI şi de DNA, că domnul Dragnea era mai bun prieten cu SRI-ul şi cu DNA-ul decât noi toţi, deci nu asta era problema”, a mai spus Ponta.

Victor Ponta a participat, marţi, la Târgovişte, la o întâlnire cu simpatizanţi Pro România.

 

 

stiripesurse.ro

Aprecieaza & recomanda:

Articole Similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *